B68: Grădinăritul Urban și posibilitatea de evadare / Urban gardening and the possibility of an evasion, mai 2014
- – – scroll down for English – – -
RO
- – – – -
Din 2013, într-un colț al scuarului din str. București 68, în fața Apartamentului Deschis și în spatele unuia dintre sutele de chioșcuri din Chișinău, o bucată de trotuar a fost schimbată într-o mică grădină. Este doar un triunghi iregulat înconjurat de cărămizi recuperate, completat cu o cantitate rezonabilă de teren negru, gras și, evident, fertil. Pământ adus direct de la țară.
Sâmbăta trecută, în ciuda vremii capricioase noi am decis cu Ghenadie Popescu, artist și inițiatorul ideii, de a lansa o nouă fază de plantare, de a semăna solul cu semințe de floarea-soarelui, în centrul capitalei, cu încălțămintea plină de noroi, acompaniați de zgomotele mașinelor în loc de cântecele păsărilor …
Săpatul solului și trasarea brazdelor într-un mediu urban unde tu trebuie să lovești asfaltul nu este o experiență ciudată. Este un privilegiu și o plăcere foarte mare, care îți oferă o gură de aer proaspăt, în speranță că săpatul acestei umile parcele nu se va opri prea curînd. A fost plăcerea unui moment, prins într-un ocean de beton, dar evadînd și imaginîndu-mi o viață diferită, căutînd un ritm diferit, pur și simplu sperînd la o schimbare.
M-am născut într-un oraș și dau dovadă de o stângăcie teribilă în manipularea unei lopeți. Ghenadie Popescu s-a născut la sat și a lucrat câțiva ani în agricultură: am admirat îndemînarea sa și am urmat cu atenție sfaturile sale. Am fost surprins de împlinirea imediată care părea să i-o aducă această muncă. El mi-a explicat teoria și practica repetînd de cîteva ori: “nu te grăbi și bucură-te de moment”. M-am binedispus repede, am început să contemplez o altă imagine a mea: cea a unui om vesel și liniștit, prelucrînd solul. Am uitat complet de parcarea din jurul meu, alimentîndu-mi fantasmagoriile mele cu izvoare și fluxuri din afară, legate de ceva mai puternic decât obișnuita comunitate de oameni cu obiceiurile lor, fiind o parte a ceva mai profund.
Apoi, Ghenadie mi-a povestit cum el a petrecut cîteva luni la Paris, câțiva ani în urmă, cum s-a plimbat prin oraș impresionat de densitatea istoriei si a artei afișate pe străzi, contemplînd și mereu uitându-se în jur. Un pic uimit, pentru a spune adevărul, de mulțime și strivit de masă, înălțat și la un pas de epuizare. Deja prea obosit pentru a rămîne, el a mirosit din întâmplare ceva neobișnuit pentru un megalopolis – un miros curios de bălegar de cal. Și aceasta i-a dat din nou energie, el se hrănea cu parfumul unei alte lumi.
O bucată surprinzătoare de “altundeva”, pusă unde aceasta nu ar trebui să fie deloc – într-o parcare. Transformarea unei parcări prozaice și disperat funcționale prin reamintirea unui mic și adevărat paradis – o grădină plină de floarea-soarelui.
Orice om are nevoie de un subiect pentru a-și forma visele sale mari. Spațiul unui oraș nu este uniform și are o valoare simbolică. Michel Foucault numește aceasta heterotopie: o localizare fizică ce conține o utopie. Acestea sunt spații concrete ce acomodează imaginația și inconștientul. De la bordeluri la parcuri, spațiul este plin de zone marginale încărcate, cu alte cuvinte deloc neutre. Și ele au o funcție în societate – ele sunt spații ale fanteziei ce răstoarnă organizarea normală a societății.
Cred că grădina a jucat acest rol pentru mine: am trecut o frontieră și m-am regăsit într-o altă lume, depășind împrejurimile fără echivoc. Deși pare minor, eu mi-am reconsiderat stilul meu de viață (ce diferit față de o sâmbătă normală!) și mi-am schițat primele semne a unei alte lumi.
În consecință, ar fi o greșeală să subestimăm puterea latentă a unei grădini de floarea-soarelui, care apare dintr-o dată în mijlocul unei parcări.
Valentin HENAULT, mai 2014
traducere: Diana SANDU
EN
- – – – -
Public gardening and the possibility of an evasion
Since 2013, in a small corner of the square “Bucharest 68“, facing the Flat Space and behind one of the hundreds of kiosks of Chisinau, a fragment of the sidewalk was changed into a little garden. It’s only an uneven triangle edged by old stones, but it’s filled out with a reasonable quantity of black ground, fatty and obviously fertile. Imported ground, coming directly from the countryside.
Last Saturday, in spite of the capricious weather we decided with Ghenadie Popescu, the artist at the root of the idea, to launch a new planting phase sowing the ground with sunflower seeds. Sowing sunflower seeds in the center of the capital, with muddy shoes, escorted with the car noises instead of the singings birds …
Digging the soil and tracing furrows where you should just pound the pavement in an urban environment is not a strange experience. It’s a privilege and a huge pleasure that gives you a breath of fresh air, hoping that it won’t stop too fast, deploring the humble area covered. It was the pleasure of a moment, trapped in an ocean of concrete but escaping and imagining a different life, suspecting a different rhythm, simply hoping for a change.
I was born in a city and I spread a terrible clumsiness while handling the shovel. Ghenadie Popescu was born in a village and worked some years in agriculture: I admired his ease and followed carefully his advices. I was surprised by the immediate fullness that seemed to bring him this work. He explained me the theory and the practice and repeated few times: “don’t hurry, enjoy the moment”. I was instantly gained by the mood, I was able to contemplate another image of myself: a man gaily and peacefully working the soil. Forgetting completely the cars parked around me, populating my phantasmagoria with springs and streams, coming from outside, linked to something stronger than the mere community of men with their customs, being the part of something more profound.
Then Ghenadie told me a story. He spent few months in Paris some years ago. Walking in the city, impressed by the density of the history and art displayed in the streets, contemplating and constantly looking out. A bit, to say the truth, stunned by the crowd and crushed by the mass, exalted and on the brink of exhaustion. Already too tired to stay, he smelt by chance something unusual in a megalopolis – a curious odor of horse manure. And it gave him his energy back; he fed himself with the fragrance of another world.
A surprising piece of “elsewhere”, put where it absolutely shouldn’t be – on a square full of cars. Transforming a prosaic and extremely functional parking through the recollection of a little and real paradise – a garden full of sunflower.
Any human needs a subject to form his big dreams. The space of a city is not uniform and has a symbolic value. Michel Foucault calls it heterotopia – a physical localization containing a utopia. These are concrete spaces hosting imagination and unconscious. From the whorehouses to the parks, the space is full of loaded marginal areas, in other words not at all neutral. And they have a function within the society: they are spaces of fantasy, inverting the normal organization of the society.
I think that the garden played this role for me: I crossed a border and moved myself in a different world, transcending the unequivocal surroundings. Although it looks inoffensive, I could reconsider my lifestyle (so different from a normal Saturday!) and draft the first signs of another world.
As a consequence, it would be a mistake to underestimate the latent power of a sunflower garden appearing suddenly in the middle of a square.
Valentin HENAULT, May 2014
cîteva luni mai tîrziu / few months later
- – -
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului SPACES al Uniunii Europene. Proiectul SPACES este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Cultural al Parteneriatului Estic.
This event is organized in the frame of the EU project SPACES. The SPACES project is financed by the European Union through the Eastern Partnership Culture Programme.
